Prin aeroporturi -continuare

Continuare la Roamani in lume.

Deodata aud  si vad la Gate-ul de langa mine ca se anunta ceva legat de Gate 4. A, imi zic, plecam cu alt avion de la Gate 4, in acelasi timp ma asez si eu la rand sa iau o fituica albastra, ceva de identificare, imi zic.Nuuuu, nici vorba de plecare, au trecut cateva ore de cand trebuia sa fim in avion si sa mancam ceva asa ca ne-au dat un tichet de masa , undeva langa Gate 4.Asa??? Dar mie de ce nu-mi este foame si sete? OK, ma indrept spre locul cu pricina, cu tot cu o doamna din Lyon , ce statea langa mine, care nu stia decat franceza si eu nu-mi aminteam nimic, dar nimic in franceza, nici verbul manger.Ii explic doamnei intr-o romano-englezo-gesticulata ca primim de mancare si o iau cu mine. Doamneee, ce prost m-am simtit deja de atunci…Cum sa fi uitat eu deodata franceza mea de 4 ani de liceu si 5 de facultate?Doar de domnul Ciocarlie mi-am mai amintit, caci nu era exigent deloc cu noi si nici domnisoara Popovici, in liceu, nu ne lasa corigenti.Deh, nu dadeam vina decat pe prostia mea,  insa asta este momentul, acela cu doamna frantuzoaica, cand am inceput , in aceasta calatorie de intors acasa, sa ma simt cu handicap.

Faptul de a nu vorbi engleza si de a ma descurca cu cat stiam mi-a mers in primele cinci calatorii, de minune.Acum, la a VI-a , hm, a fost cumplit.De fapt a fost principalul motiv al stresului puternic ce l-am avut toata calatoria, faptul de a nu vorbi  limba engleza. Sa luam aminte….

Si, daca era numai asta tot ar fi fost putin fiindca starea de tampeala totala mi-a venit de cum a pus fiul meu valiza pe cantar la imbarcare si duduia (am zis eu ca o sa-mi faca figuri, se vedea pe mutrisoara ei ) ne-a spus ca nu merge cu 25 de Kg.Asa ca am mai scos vreo 4 Kg pe care  le-am indesat in poseta, in ruxac si restul intr-o punga de plastic.  Cat era cu totul? Habar nu am, insa, cred ca intre 12 si 15 Kg, in functie de cat de repede trebuia sa ajung dintr-un punct in altul si de cat de mult mi se pareau cele 15 minute pe care mi le apreciau indrumatorii. Sa mergi 15 minute pe jos,  in sus si-n jos, cu 15 Kg atarnand de tine  si cu graba caci, poate, iti pleaca cursa ta, uite alt motiv esential de sters puternic.

Dar asta a fost joi dimineata pe aeroportul din Londra unde am aterizat fortat, fortat de imprejurarea ca plecand din Perth cu vreo 5 ore mai tarziu am pierdut legatura la Singapore, unde aveam doar 2,5 ore. Asa ca acolo, Qantas ne-a facut o figura foarte frumoasa, ne-a asteptat la intrare, ne-a  adunat pe toti intarziatii si ne-a condus la Check-in. Asa, unii dintre noi am luat-o spre Londra, care nu era in traseul meu initial.

Ce ne dadeau de mancare de 15 dolari? Vedeti, numarul 15 se repeta fatalmente, 15 dolari,15 minute,15 kilograme in spinare…. Dar si 6 mi-a fost fatidic . Pai, o franzela mare taiata pe mijloc si cu de toate adica salata,branza si sunca  si altceva…altceva caci eu nu prea vroiam paine alba si nici sa musc din ditai pita cu chestii care stau sa cada cand musti, uite ca vad si altceva.Minunat, iau o cutie cu 5 portii-oare de sushi , o apa si o pungulita de cipsuri.  Acum stiu si cum se fac, am nimerit, zilele trecute, pe un post de televiziune. Foaia de alga s-o mai gasesc si gata, fac si eu sushi pentru sotul meu.

va urma